Perfectly !!!
   Perfectly, e atunci când ochii voștri sunt precum niște oglinzi- când în ochii lui te vezi doar pe tine, iar  în ai tăi, se poate vedea numai el !
Perfectly, e doar atunci când interesele materiale nu sunt motive de a vă iubi !
 Voi vă iubiți pentru ceea ce sunteți, pentru că vă este bine când sunteți împreună, pentru că numai gândul că i se poate întimpla ceva celuilalt vă omoară, pentru că atracția dintre voi e mai mare decât orice altă supărare și pentru că voi vedeți orizontul la fel !!! 

Dorul de persoana dragă pare a fi incurabil!...Mai cu seama atunci când e împărtășit reciproc! <3

Mi s-a lăsat greu pe suflet gândul că s-ar putea ca prietenia pe care am țesut-o în acești ani din mii de râsete, lacrimi, confuzii, ștrengării, succese și zeci de vise să fie zdrențuită atât de ușor...
 Noi nu putem permite să se întâmple acest lucru...cel puțin eu nu pot !!!

Nu am mai postat nimic.
Nu am postat fiindcă nu aveam nici un impuls pentru a scrie.
Când scriam, fiecare gând îl trăiam, fiice emoție imi devenea muză.
Acum nu mai simt nimic.
Toate s-au răcit...și timpul, și-n casă, și-n suflet.
Toate s-au dus...și păsările, și razele calde, și amintirile.
Toate s-au trecut...și florile, și iarba, și așteptările.
Da, e toamnă!
Bizar îmi pare doar faptul că toamna totul ia o înfățișare rugine și posomorâtă, pe când eu radiez! ...Chiar dacă toate s-au răcit, toate s-au dus, toate s-au trecut...

Vine o vreme când conștientizăm că unii oameni nu mai sunt ceea ce vor să pară, că TU exiști pentru ei doar atunci când mor de pliciseală !...doar atunci când altă opțiune e înghețată și poate doar atunci când au nevoie de cineva alături. Cel mai ciudat e faptul că toate aceste lucruri le-ai bănuit de la bun început însă temerea de a pierde chiar și aceste mici momente te împediacau să te indepărtezi.
Acum...acum nu vreau nimic ! Acum nu mă mai interesează ce se întimplă! ..fiindcă deja am obosit de atâtea așteptări...și sunt convinsă că oricum nu mai am ce aștepta !
     End.
   

Învață-mă să zbor căci oricum nu-mi mai simt pământul sub picioare !

Am sesizat că viața nu ne învață cum să excludem viermii de printre prieteni. Și nici nu ne îndeamnă.
Țelul ei este de a ne face să ne conformăm cu existența lor. A trăi cu ei și în același timp a ne păstra și lustrui în continuu propria personalitate reprezintă o adevărată iscusință în ale vieții. Că de altfel am rămâne singuri și slabi cu fețele spre "apus" . :)

În fiice seară, înainte de a mă fura somnul te sfâșii în nenumărate rânduri pentru ca să dispari și să-mi lași ființa să se regăsească în ai ei liniște. Dar dimineața: tu mereu reînvii și mi te răzbuni o întreagă zi !

Ce-o fi și dorul ăsta ?!
   Uneori mi-e străin iar alteori mă sufocă.

Probabil că nu a știut să mă înțeleagă și eu nu am mai înțeles ce vrea.
https://www.youtube.com/watch?v=85KV4-3QS1s

-Ce faci? -Ascult muzică.

Îmi placi. De asta îmi e și frică, de asta nu mai știu ce să fac.

Eu nu vreau nimic. Sau nu. Vreau!
     Vreau doar atenție...atenție pentru a ști că imaginea mea rece, fericită, confuză și tandră- toate într-un amestec ciudat, îți lipsește...îți lipsește și tu continui s-o cauți oriunde  printre zecile de priviri ce ți se aruncă în întâmpinare...

Sub chipul îngândurat și ostenit al fiecărui batrân se ascunde un copil ce tânjește doar după  un zâmbet sincer și-o bomboană.

Pentru început, nu-mi spune că mă iubești. Mai bine fă-mă să înțeleg asta de una singură !
 Așa sunt mai multe șanse de a răspunde cu reciprocitate. : )

Am luat o pauză (sper să fie nelimitată) de la ceea ce îmi făcea rău, de la ceea ce mă deprima și îmi dădea impresia că EU nu sunt decât un actor secundar  în propriu-mi spectacol !
Un actor ce deși iubea, detesta, striga, tacea, râdea și plângea în același timp rămânea neobservat și  dădea impresia că-i rece, că-i este necunoscut dorul și continua așteptare...
  Acum nu mai știu ce sau cine m-a determinat să-mi schimb unghiul de vedere asupra lucrurilor. Știu doar că sunt mulțumită de tot ce mi s-a oferit. Fiindcă lângă mine mereu sunt oameni  ce îmi demonstrează că prezența mea nu e doar necesară, ci obligatorie în viața lor nu doar pentru azi sau mâine!...
                    ( chiar dacă uneori eu refuz să mai cred în devotamentul lor ;-) )                                       Și da, sunt fericită !!! <3

                               M-am rătăcit între zilele de ieri și azi.
               Sunt prinsă-n pânza vremii...
                              Și-aștept să bată acel ceas
               Să pot zbura singură cu scânteia Lumânării ! 

Feel good !!!

Am obosit de-atâtea bătălii ce se dau într-un singur EU.
Deja ma irită oscilațiile dintre "așa vreau!" - "nu-mi trebuie!",  "voi face astfel!" - "o să-mi pară rău!", "îmi lipsește!" - "nu-mi mai pasă!", "mă voi clarifica! - la ce bun?!" .
Dacă aș putea într-un final să-mi împac inima cu rațiunea atunci lucrurile nu ar fi atât de complexe...și acest câmp de luptă s-ar dispersa!...
Așa cum spunea Blaise Pascal, inima are rațiuni pe care rațiunea nu le cunoaște. În mijlocul câmpului de luptă, numai instinctul poate să indice drumul pe care îl poți parcurge cel mai bine. Deci...aștept  ca instinctul să-mi ofere scăpare de ispitele celor două instanțe ale ființei mele de a fi aliata uneia !

Aș sta ore întregi să privesc diamantele încrustate pe cer, să-mi scald ochii în izvoarele de foc ce mă fac să plutesc printre ale mele gânduri...fiindcă-s dependentă...dependentă de ale verii nopți !!!
M-aș delecta lacom cu o promenadă în văzul lunii să aud cum greierii își cântă dorul printre firele de iarbă ce-mi acoperă cărărușa...cărărușa care aș vrea să nu mai aibă sfârșit! Ohhh...!...și acel fior ce mă cutremură după o adiere ușoară de vânt precum o atingere neașteptată pe piele de o mînă rece și caldă în același timp...

E păcat să spui că nu ești fericit când viața îți ofera oportunități nenumărate de a te autoperfecționa și a avansa. Că nu faci nimic pentru ați schimba poziția deja ești altceva ! 

...ai striga spre cer de atâta dor și  neîmpăcare cu destinul...și nici nu-ți trebuie  să te audă o lume întreagă...e nevoie doar de un singur OM să le asculte pe toate.

Îmi vreau trecutul înpoi!... numai pentru faptul că acolo au rămas pesoane ce-mi luminau fiice clipă fără a aștepta cu ochii plini de dispreț și lăcomie vre-o recompensă!

                                                                       ...Life...
Peste tot numai citate, filosofii, versuri și diverse istorii ce ne învața noțiunea de viață.
Dar câți din noi au incercat să aplice acele concepte sau povețe pentru a trăi frumos, nu pentru a exista, ci pentru A TRĂI cu adevărat?...cu siguranță puțini. V-ați gândit vre-o dată ce reprezintă viața pentru voi și cum ați vrea să v-o organizați?...da, v-ați gândit. Dar facem noi ceea ce trebuie ca totul să prindă culoarea pe care ne-o dorim?...încercăm. Da, încercăm până întilnim  primele bariere, care ne fac să renunțăm la visele noastre și să ne oprim conformându-ne la viața monotonă și de toate zilele, pe care o duc toți. Grădiniță-școală-facultate-serviciu-familie. Și asta se repetă ani de-a rândul.
Mai sus am pomenit de o "organizare a vieții '' . Am zis asta pentru că în viziunea mea viața este un timp ce ni se oferă de-al trăi frumos. Acest timp acordat trebuie să știm cum să-l utilizăm. Eu nu vreau ca la bătrânețe când voi face o retrospectivă a vremii să rămân dezamăgită de ale mele rezultate. Acum vreau să depun toate eforturile și sufetul în țintirea scopurilor propuse. Nu vreau să mă limitez la ceea ce fac alții. Și știu  că cheia succesului reprezintă gândirea pozitivă. Da, pare absurd. Dar fiice gând, dorință se poate materializa atâta timp cât ne dorim cu adevărat acest lucru. Tot ce ni se întimplă depinde de cum noi ne programăm gândirea și cel mai mic pas. Trebuie mereu să fim mulțumiți de ceea ce construim și niciodată să nu renunțăm la  A TINDE spre ideal (care și el e văzut diferit de fiecare individ în parte).
Eu îmi doresc enooooorm de mult să văd lumea în toată splendoarea ei, să descopăr noi colțișoare de rai, care își vor pune amprenta pe toată povestea mea !!! Vreau să fac cât mai mulți oameni fericiți !!!
 Știu, voi avea în cale foarte multe obstacole, care probabil vor încerca să mă facă să renunț.
Asta e și cauza care ma determină de pe-acum să învăț nu ceea ce mă obligă cineva ci ceea ce vreau eu și ceea ce îmi va fi necesar, să știu cum sa dirijez cu toate lucrurile ce mă privesc direct. Am mult de lucru, dar și rezultatele neapărat vor fi pe măsura așteptărilor mele!

 În linii generale asta înseamnă VIAȚĂ pentru mine ! Că de altfel vom spune ca marele prozator Proust: " În căutarea timpului pierdut "

                                          Am atâtea  să-ți spun…

Da, am multe de spus...însă mi-e teamă că nu voi fi auzită ...

Fiindcă fiecare cuvânt  pe care aș vrea să ți-l rostec ascunde o mulțime de trăiri, de remușcări, de vise sau mai degrabă de iluzii. De aceea aș vrea să fiu ascultată, să fiu înțeleasă. Prin ale mele  „mărturii”  nu caut să cerșesc milă sau dragoste! Și chiar nu contează ce va fi după.
 Eu doar vreau să știu că tu știi!!!
Mult timp m-am hrănit cu amintiri, cu regrete și au fost momente când te uram de-a dreptul pentru fiecare noapte când nu puteam să adorm din cauza frământărilor care îmi dădeau impresia că rup câte o bucățică din mine de fiecare dată când în gând îți strigam numele...Da, au fost și așa umbre peste mine...
Mă uram că TU erai mereu ultimul gând înainte de somn și primul dimineața și eu nu puteam schimba nimic pentru că era peste putință.
Mai apoi am încercat să evadez din închisoarea asta. Am început să mă las „furată” de alte suflete…credeam ca ele vor reuși să mă vindece…credeam!
La început în fiice făptură căutam disperată asemănarea ta și adesea rămâneam dezamăgită de căutările mele. După care am decis să uit din răsputeri tot. La fel soluția era „altcineva”. De data asta nu te mai căutam în acei Ei.  Și..oricum nimic nu mergea! De fiecare dată am rămas tot de unde am pornit. Totul era bine până la apariția unor mici greșeli...cărora le-am permis să strice toate treptele, pe care cu greu m-am decis să le ridic! Nu știu care a fost cauza, dar într-un anumit timp am început să am frică de a mai încerca ceva…nu credeam că aș mai rezista o cădere.
 Așa că am devenit  mai rece și mai indiferentă.  Am început a purta măști pentru a nu mi se observa adevărata față  obosită de atâtea așteptări.

Ah da! Poate totul ar fi fost altfel dacă o dată ce-ai renunțat să fi fost așa rămas pentru totdeauna, însă tu ai preferat să te joci…să vii și să pleci de parcă nu s-a petrecut nimic, de parcă eu nu am fost nimic, de parcă niciodata nu mi-ai spus că mă iubești! Da. Aici e și vina mea. Că am permis asta! Dar eu eram o copilă care avea nevoie de tine, care te aștepta mereu și pentru care erai și încă mai ești TOTUL, cu toate că mi-e greu să recunosc.

                 …și asta nu-i tot…!

Aproape...