Stau.  Mă gândesc.  În acelaşi timp ascult un play-list vechi, pe care nu l-am mai redat de o perioadă bună de timp. Afară plouă şi e frig. Mă răsfoiesc amintirile. Vreau să-mi recontinui blogul...mai bine zis confidenţiarului meu să-i mai ofer nişte mărturii. Pe o clipă gândul îmi zboară la prieteni...la ce-i pe care i-am considerat ce-i mai buni. Dar nu. Acum nu vreau să mă opresc asupra acestei meditaţii. Pentru o astfel de temă las un spaţiu liber pentru o viitoare seară de decembrie, când voi vrea...voi vrea să-mi readuc aminte de ei. Aşa, aşa voi face. Mă reîntorc la o altă întrebare ce necesită răspuns. De ce nu am mai scris...de ce a trecut de-acum un an de când nu m-am mai refugiat aici. Hmmm....încercări de a găsi răspunsuri, presupuneri, unele idei. Da, şi pentru mine e straniu că nu-mi pot oferi o explicaţie clară asupra celor întâmplate.  Au mai trecut 20 de minute în van. Continui să mă gândesc la blog. Am început să-l scriu într-o vară...stop!...ştiu de ce nu am mai scris. Scriam doar atunci când aveam nevoie de linişte, când eram tristă şi singură, când sufletului îi „ardea” de o descărcare sinceră în absenţa unor feţe linguşitoare şi amăgitoare !!!
Da. În tot restul timpului am cunoscut adevărata fericire şi împlinire !
    {Învăţ de-acum să scriu chiar şi atunci când inima îmi saltă în piept voioasă ...}