Stau.  Mă gândesc.  În acelaşi timp ascult un play-list vechi, pe care nu l-am mai redat de o perioadă bună de timp. Afară plouă şi e frig. Mă răsfoiesc amintirile. Vreau să-mi recontinui blogul...mai bine zis confidenţiarului meu să-i mai ofer nişte mărturii. Pe o clipă gândul îmi zboară la prieteni...la ce-i pe care i-am considerat ce-i mai buni. Dar nu. Acum nu vreau să mă opresc asupra acestei meditaţii. Pentru o astfel de temă las un spaţiu liber pentru o viitoare seară de decembrie, când voi vrea...voi vrea să-mi readuc aminte de ei. Aşa, aşa voi face. Mă reîntorc la o altă întrebare ce necesită răspuns. De ce nu am mai scris...de ce a trecut de-acum un an de când nu m-am mai refugiat aici. Hmmm....încercări de a găsi răspunsuri, presupuneri, unele idei. Da, şi pentru mine e straniu că nu-mi pot oferi o explicaţie clară asupra celor întâmplate.  Au mai trecut 20 de minute în van. Continui să mă gândesc la blog. Am început să-l scriu într-o vară...stop!...ştiu de ce nu am mai scris. Scriam doar atunci când aveam nevoie de linişte, când eram tristă şi singură, când sufletului îi „ardea” de o descărcare sinceră în absenţa unor feţe linguşitoare şi amăgitoare !!!
Da. În tot restul timpului am cunoscut adevărata fericire şi împlinire !
    {Învăţ de-acum să scriu chiar şi atunci când inima îmi saltă în piept voioasă ...}

Perfectly !!!
   Perfectly, e atunci când ochii voștri sunt precum niște oglinzi- când în ochii lui te vezi doar pe tine, iar  în ai tăi, se poate vedea numai el !
Perfectly, e doar atunci când interesele materiale nu sunt motive de a vă iubi !
 Voi vă iubiți pentru ceea ce sunteți, pentru că vă este bine când sunteți împreună, pentru că numai gândul că i se poate întimpla ceva celuilalt vă omoară, pentru că atracția dintre voi e mai mare decât orice altă supărare și pentru că voi vedeți orizontul la fel !!! 

Dorul de persoana dragă pare a fi incurabil!...Mai cu seama atunci când e împărtășit reciproc! <3

Mi s-a lăsat greu pe suflet gândul că s-ar putea ca prietenia pe care am țesut-o în acești ani din mii de râsete, lacrimi, confuzii, ștrengării, succese și zeci de vise să fie zdrențuită atât de ușor...
 Noi nu putem permite să se întâmple acest lucru...cel puțin eu nu pot !!!

Nu am mai postat nimic.
Nu am postat fiindcă nu aveam nici un impuls pentru a scrie.
Când scriam, fiecare gând îl trăiam, fiice emoție imi devenea muză.
Acum nu mai simt nimic.
Toate s-au răcit...și timpul, și-n casă, și-n suflet.
Toate s-au dus...și păsările, și razele calde, și amintirile.
Toate s-au trecut...și florile, și iarba, și așteptările.
Da, e toamnă!
Bizar îmi pare doar faptul că toamna totul ia o înfățișare rugine și posomorâtă, pe când eu radiez! ...Chiar dacă toate s-au răcit, toate s-au dus, toate s-au trecut...

Vine o vreme când conștientizăm că unii oameni nu mai sunt ceea ce vor să pară, că TU exiști pentru ei doar atunci când mor de pliciseală !...doar atunci când altă opțiune e înghețată și poate doar atunci când au nevoie de cineva alături. Cel mai ciudat e faptul că toate aceste lucruri le-ai bănuit de la bun început însă temerea de a pierde chiar și aceste mici momente te împediacau să te indepărtezi.
Acum...acum nu vreau nimic ! Acum nu mă mai interesează ce se întimplă! ..fiindcă deja am obosit de atâtea așteptări...și sunt convinsă că oricum nu mai am ce aștepta !
     End.
   

Învață-mă să zbor căci oricum nu-mi mai simt pământul sub picioare !